Ceramica Rustică de Obârșa reprezintă cartea de vizită a centrului olarilor cu tradiție în Țara Zarandului. Meșteșug străbun, transmis din tată în fiu, olăritul se practică la Obârșa de când există satul. Ceramica tradițională din această zonă se distinge prin tehnica de modelare a vaselor utilitare din lut, de culoare roșie, împodobite cu motive geometrice simple și brâu de inspirație dacică. Dacă în urmă cu 70 de ani fiecare gospodărie din acest sat avea roată de olărit și cuptor de ars vasele, acum rar mai găsești un olar care să îți arate învățătura acestei vechi și frumoase tradiții. La cei peste 85 de ani ai săi, distinsul meșter olar Petru Borza găsește încă puterea de a ține vie această îndeletnicire, frământând bulgări de lut și învârtindu-i pe roata veche de 200 de ani, până ce prind forme desăvârșite. Venerabilul nostru meșter își descrie munca de o viață în câteva cuvinte, prea simple și prea modeste pentru măiestria cu care făurește ulcelele: „Meșteșugul l-am dobândit de la tata, fiind o tradiție în familia noastră transmisă din generație în generație. Utilizez metode tradiționale de prelucrare a lutului și fac oale de sarmale cu capac, ulcioare de apă, căni de lapte și de apă, farfurii, castroane și ghivece de flori.” Faceți o vizită în olăria domnului Borza ca să cunoașteți povestea unuia dintre ultimii olari ai Obârșei și să cumpărați vase de lut autentice, de cea mai bună calitate.

Petru Borza - meșter olar

  • Obiecte tradiționale din ceramică.

contact

TEL: 0354.105.676 / E-MAIL: ADEH_HD@YAHOO.COM
STR. 1 DECEMBRIE, NR.28, DEVA, JUD. HUNEDOARA

 

SIGLA ADEH TRANSP.png
SiglaCJprodus.png
LOGO-PRODUS-IN-HUNEDOARA.png
  • White Facebook Icon
  • White Instagram Icon
  • White YouTube Icon